De la ruşi vine ploaia

… dar de la englezi vin hainele. Şi nu, nu mă refer la îmbrăcămintea specifică intemperiilor, de genul pelerinelor de ploaie sau al trenchurilor popularizate de case mari ca Burberry sau Aquascutum, ci la zecile de branduri made in Britain, care au împânzit la maxim Europa şi restul lumii. Topshop, River Island, Asos, Dorothy Perkins, Miss Selfridge, New Look, Marks & Spencer, Debenhams sau Primark sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute nume din zona retailului britanic, care transpun în colecţii aproape lunare trendurile lansate într-o manieră elevată de marile case de modă din lume şi care vând fabulos de bine pe tot mapamondul, datorită reţelei de magazine fizice şi, mai nou, a celor online extrem de bine puse la punct.

 
Pionieri în domeniu

 

Povestea retailului britanic de succes a început la mijlocul secolului 18, când vânzătorul de ciorapi de damă Henry Wood a intrat într-un parteneriat cu alţi doi negustori, Job Middleton şi John Wrightman, alături de care a pus pe roate primul magazin de articole de îmbrăcăminte masculine. După moartea lui Wood în 1768, magazinul a rămas în familie şi a fost dus mai departe de soţia, copiii şi nepoţii săi, sub titulatura Ann Wood & Sons. Ulterior, o dată cu intrarea ca partener a altui britanic, Robert Walker, şi după retragerea ultimului membru al familei Wood din afacere, magazinul şi-a schimbat denumirea în R Walker & Sons, ca mai apoi să capete denumirea definitivă de Wolsey, în semn de respect pentru cardinalul cu acelaşi nume, al cărui mormânt se afla în Catedrala Laicester, lângă care opera magazinul la momentul cu pricina. După o serie de probleme de gestiune şi de strategie inerente, cu care magazinul s-a confruntat pe parcursul secolului trecut, Wolsey, care posedă un certificat de calitate acordat de Regina Marii Britanii, face parte în prezent din grupul Matalan şi tine pasul cu modernitatea nu numai prin magazinele sale din Londra şi prin distribuitorii din ţară, cât şi prin magazinul sau online, în care se găseşte aceeaşi gamă de articole ca la început, respectiv cea destinată bărbaţilor.

Surprinzător, pe lista altor pionieri se numără Debenhams, născut în 1778 în Londra la iniţiativa domnilor Flint şi Clark, care i-au şi împrumutat numele lor magazinului, până când în ecuaţie a intrat în 1813 William Debenham, ce a schimbat numele magazinului în Clark and Debenham, dar şi Marks & Spencer, ce a prins contur în 1884 tot ca demers ambiţios al altor doi întreprinzători, Michael Marks şi Thomas Spencer. Veterani ai comerţului cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii sunt şi Next, lansat în 1864 de un croitor, care şi-a dat numnele magazinului, Joseph Hepworth & Son, şi care avea să fie cunoscut sub actuala denumire mai târziu cu peste 100 de ani, respectiv în 1982, după fuziunea cu Kendall & Sons Ltd, M & Co, lansat în 1834 în Glasgow, Scoţia, la fel ca un alt retailer faimos în Regat, House of Fraser, cu debut pe piaţă în 1849, sau Peacocks, deschis în anul 1884 în localitatea engleză Warrington şi relocat în anii 40’ în Cardiff, Ţară Galilor.

 
Idei inovatoare

Perioada anilor 1901-2000 cunoaşte o expansiune fantastică în domeniul comerţului cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, aducând pe piaţa britanică nume noi ca Dorothy Perkins, lansat în 1909, Wallis, ce a început să funcţioneze în 1923, Littlewoods, care a aparut pe piaţă în perioada interbelică, mai precis în anul 1932, iniţial doar sub formă de comerţ din catalog şi mai târziu ca magazin fizic, în urma succesului neaşteptat de mare al propriilor cataloage, sau River Island, ce îşi are rădăcinile în anul 1948, când a început să facă profit ca aprozar insolit în care, printre mere şi varză, se mai vindeau şi tricotaje.

Pe lângă influxul de magazine destinate populaţiei largi, inovatoare la vremea respectivă au fost şi politica de retur a produselor achiziţionate de la Marks & Spencer, care le dădea complet banii înapoi cumpărătorilor, pe baza chitanţei produsului şi indiferent de cât de veche era achiziţia (faţa de perioada de maxim 90 de zile instalată în 2005 şi de maxim 35 de zile ce a intrat în vigoare începând cu 2009), introducerea hainelor în diferite tipuri de mărimi – tall, regular sau petite – şi, tot la M&S, deschiderea raionului de mâncare şi băutură, care a devenit extrem de îndrăgit  în cadrul acestui lanţ de magazine.

După război, un brand cu o abordare neaşteptată, Laura Ashley, a dat cu adevărat lovitura, aducând pe piaţă comori de demult, într-o nouă înfăţişare. Înfiinţat de secretara cu acelaşi nume, a cărei viziune artistică s-a concretizat pentru început într-o serie de eşarfe victoriene, Laura Ashley a îmbrăcat o generaţie întreaga de femei de toate vârstele cu rochii desprinse din dulapul bunicii, ce au readus în actualitate o notă atât de mult aşteptată de romantism, după vremurile tulburi ce au încercat atât de mult societatea britanică şi cea din restul Europei. Succesul de care s-au bucurat gingaşele creaţii Laura Ashley a pus pe umerii acestui brand un titlu neoficial de „cea mai bună reprezentare a filonului britanic” şi a deschis noi orizonturi pentru companie, ce şi-a extins business-ul în domeniul textilelor de casă, al accesoriilor şi al încălţămintei, dar şi în cel al parfumurilor.

 
Suflu modern

 

Epoca modernă şi zbuciumată a anilor 60’-70’ a adus un suflu nou în domeniul îmbrăcămintei mass-market din Marea Britanie, fiind perioada în care au apărut pe piaţă branduri ca Topshop, 1964, George, 1965, Miss Selfridge, 1966, Primark, 1969, Reiss, 1971, Jigsaw 1972, Monsoon, 1973, Warehouse, 1976, sau Whistles, 1978. Acestea au intrat puternic în pâine şi au ocupat rapid poziţii fruntaşe, aşa cum o fac şi în ziua de azi. Nici următoarele două decenii nu au stat deloc mai slab, ci le-au făcut britanicilor cunoştinţă cu Hobbs, 1981, Karen Millen, 1981, Matalan, 1985, LK Bennett, 1990, Oasis, 1991, Boden 1991, All Saints, 1994, ori ASOS, 2000. Alăturările star-brand, aşa cum ingenios a procedat M&S, cu reclame provocatoare ce-l aveau pe supermodelul Twiggy ca protagonist în anul 1967, sau Debenhams, cu al său concept Designers at Debenhams introdus în 1993, prin intermediul căruia faimoşi designeri locali au creat special pentru acest lanţ de magazine linii de articole accesibile, de mare succes, au menţinut în prezent brandurile cu vechime, făcându-le apetisante şi pentru generaţia nouă de cumpărători.

 
Secolul 21 va fi virtual sau nu va fi deloc

Intrarea într-un nou secol a reprezentat pentru majoritatea retailerilor de mai sus nu numai întoarcerea unei noi file în analele personale, ci şi confruntarea cu provocarea supremă concretizată sub numele de comerţ online. Extraordinara invenţie numită internet, care a facilitat timid transferul de informaţii în anii 60’, a ajuns în prima decadă a anilor 2000 mană cerească pentru comercianţi, care au reuşit să ajungă în cel mai uşor mod posibil la clienţi aflaţi nu doar în oraşul vecin, ce nu ar fi fost chiar primul pe lista următoarelor inaugurări de magazine, ci şi în ţări cu adevărat îndepărtate, dar în care existau, firesc, consumatori avizi de modă. Deschiderea magazinelor online a fost, aşadar, un pas cât se poate de normal în strategia de business a celor care ştiau că vor să îşi consolideze o anumită poziţie pe piaţă sau a newcomerilor axaţi exclusiv pe vânzările virtuale. Aşa sunt gigantul ASOS, lansat în prag de nou secol, respectiv în anul 2000, şi al cărui acronim vine de la As Seen on Screen, dar şi low-cost-ul, dar popularul Boohoo, ce a fost trimis în online în 2006. Dacă ASOS reuneşte sub cuploa sa atât produse proprii, cât şi multi-brand, Boohoo vinde numai articole personale şi se poate lăuda şi cu propriul post de televiziune, Boohoo Tv, în care se pot admira in motion toate combinaţiile existente pe site. Totodată, aplicaţiile mobile, funcţia de virtual makeover, care te ajută rapid să vezi cum ţi-ar veni produsul respectiv fără să-l probezi, şi showrooming-ul, ce îţi arată instant cu ajutorul telefonului mobil dacă produsul aflat în faţa ta este mai ieftin sau nu în altă parte sunt unelte reale de atragere a unei palete cât mai largi de cumpăratori.

 
Şi la noi, pe când?

Câteva dintre aceste nume răsunătoare din insulă îşi comercializează produsele direct şi în România, prin magazine deschise în marile centre comerciale din întreaga ţară. Chiar dacă Debenhams, Oasis şi Peacocks au ieşit discret de pe piaţa noastră, declarându-şi falimentul nesperat, stindardul este încă sus ţinut de New Look, în timp ce Marks and Spencer şi Next se clatină şi ele binişor, viitorul pe plaiuri mioritice nefiind foarte roz pentru cele două branduri. Cu toate astea, România este încă interesantă pentru River Island, Dorothy Perkins, Primark, Asos, Topshop, Monsoon, Reiss , ba chiar şi pentru Debenhams sau Marks and Spencer, a căror producţie parţială este realizată în România, majoritatea în sistem lohn. Cine n-a auzit, până la urma, de faimoasa rochie Reiss făcută în România şi purtată de Ducesa de Cambridge, fosta Kate Middleton, la o întâlnire cu Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama?

În rest, în aşteptarea inaugurării e-shopurilor giganţilor Inditex şi Hennes & Mauritz românii cumpăra serios online de la britanici, mai toate magazinele enumerate mai sus oferind livrare în România contra unor sume situate între 5 şi 8 lire per colet. ASOS livrează chiar gratuit în întreaga lume, această politică unică situându-i pe primele locuri în topul mondial al vânzărilor online de haine şi accesorii. Nu e de mirare că pe reţeaua de socializare Facebook acest colos a strâns peste 2.300.000 de aprecieri, iar ţelul său suprem este să devină number one în vânzări la nivel global. Va deveni, cu siguranţă, doar e unul dintre cele mai bune produse de export britanice. Iar, dacă mă întrebaţi pe mine, vă pot răspunde simplu de ce le merge întreprinzătorilor din insulă atât de bine în acest sector. Pentru că, pe lângă anticiparea nevoilor pieţei şi a oferirii unei game de preţuri competitive în raport cu brandurile străine, ştiu cu toţii că zicala celor de la Marks & Spencer e sfântă în ceea ce priveşte unghiul de abordare: „The customer is always and completely right!”

Sursa foto: guardian.co.uk, telegraph.co.uk, blog.lauraashley.com, styles-world.com.

Reclame

Fenomenul libanez care a pus stapânire pe femeile din lumea întreagă

Rochie Elie Saab Mila Kunis Nina Dobrev in rochie Elie Saab Rachel McAdams intr-o rochie Saab

There must be something in the water” pare să fie singura explicaţie plauzibilă pentru fenomenul libanez – o serie nesfârşită de designeri care au răsturnat la nivel mondial canoanele frumuseţii contemporane, cea lipsită de artificii şi cu tentă minimalistă, reinterpretând opulenţa orientală şi făcând din creaţiile lor ready-to-wear şi haute couture obiect al dorinţei pentru femeile din întreaga lume. Şcoliţi la Paris şi beneficiind de şansa de a se fi născut într-o ţară dominată de influente culturale greceşti, romane, orientale şi franceze şi a cărei capitală, Beirut, a fost denumită „Parisul Orientului Mijlociu”, aceşti designeri ce provin dintr-o zonă încărcată de mister şi poveşti, grupaţi într-un adevărat contingent, cuceresc sezon după sezon noi şi noi pieţe continentale.

Cel mai răsunător nume din fascinantul grup de designeri este cel al lui Elie Saab. Născut într-o familie simplă, fără posibilităţi financiare reale care să-i deschidă unui tânăr aspirant la modă drumul larg spre o viitoare carieră de succes, Saab a ştiut încă de mic că menirea să este aceea de a face femeile să fie şi să se simtă frumoase îmbrăcând creaţiile sale. Cu acest ideal în minte, Saab a uitat de şcoală în adolescenţă şi, autodidact şi extrem de tenace, a început să îşi ia în serios rolul de designer, astfel încât până la vârsta majoratului avea deja o clientelă bine definită, care-l provoca şi motivă financiar. Încă nu se ştie cum a reuşit, totuşi, să ajungă pentru o scurtă perioadă să studieze designul la Paris, pe când avea 17 ani, dar ce se ştie este că talentul său incomensurabil i-a deschis multe porţi locale, până când în anul 1982, la doar 18 ani, şi-a inaugurat propriul magazin în Beirut, la care lucrau 15 angajaţi. Prima prezentare de modă oficială a avut loc la începutul anilor 90’ în Casino du Liban din Beirut, sub denumirea Elie Saab House Design and Art in Beirut, designerul libanez reuşind din prima să impresioneze publicul şi ochiul avizat al specialiştilor. Imediat şi-a făcut numele cunoscut în ţări precum Franţa sau Elveţia, iar ce a urmat a fost un tăvălug de reuşite şi aprecieri, până în 1997, când Saab a devenit primul couturier de origine non-italiană membru în Camera Nazionale della Moda, iar popularitatea sa a explodat. Ceea ce l-a propulsat definitiv pe culmile gloriei a fost momentul istoric în care Halle Berry a îmbrăcat o senzaţională creaţie de-a sa la ceremonia premiilor Oscar din 2002, rochie porte-bonheur pentru actriţa americană, care a plecat acasă cu Oscarul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal. Fabuloasa rochie grena din tafta de mătase cu bust din tul peste care s-au aplicat manual flori brodate într-o nuanţă de verde a devenit pe loc un hit mondial, ajungând să fie punct de inspiraţie pentru zeci de designeri din lumea largă.

Astăzi, Saab stăpâneşte un imperiu financiar în valoare de 500 de milioane de dolari şi şi-a întins tentaculele nu numai în domeniul hainelor şi al accesoriilor, ci şi în cel al parfumurilor de lux, al bijuteriilor, designul de interior al maşinilor de clasă superioară şi, nici mai mult nici mai puţin, designul de yacht. Creaţiile sale se afla pe wish-listul real sau virtual al oricărei muritoare, deşi nu oricine îşi permite să îşi cumpere o rochie Elie Saab. Da, este adevărat că poţi găsi cu câteva sute de dolari piese basic, de genul unei fuste creion, extrem de simple, dar majoritatea articolelor lui Saab costă mii de dolari şi ajung până la sume uluitoare pentru creaţiile haute-couture. Una dintre aceste sume uluitoare este cea estimată pentru rochia purtată de Mila Kunis la premiile Oscar din 2011 şi anume 28.000 de dolari. Mila Kunis, de altfel, este doar unul dintre numele sonore de pe lista celebrităţilor din lumea showbizului care iubesc brandul libanez, acestea fiind flancate de capete regale care adora pur şi simplu rochiile lui Elie Saab. Ca dovadă, la ultimul eveniment major cu sânge albastru, nunta regală din Luxemburg desfăşurata în toamna lui 2012, au fost etalate 10 rochii fantastice ale geniului libanez, care a şi participat la acest festin al modei din micul principat. Evident, cea mai importantă rochie a evenimentului, cea de mireasă, nu putea să nu fie Elie Saab, iar rezultatul a fost fabulos.

Aflat în permanentă în coasta lui Elie Saab este designerul Zuhair Murad. Acuzat că se inspiră un pic prea mult din creaţiile altor designeri celebri (a se vedea rochia purtată de Miley Cyrus la premiile Oscar din 2009, care pare să fie o copie perfectă a celebrei rochii Junon a lui Christian Dior), Zuhair mizează pe acelaşi efect opulent în ţinutele sale, mergând un pic mai departe cu îndrăzneala decât Saab şi intrând în teritoriul femeii fatale care poate fi foarte uşor vulgară şi frivolă. Murad a început direct cu ţinutele haute-couture, care au putut fi apreciate îndelung la finele anilor 90’ şi începutul anilor 2000 la Milano şi Paris, intrând, mai apoi, şi în teritoriul hainelor ready-to-wear. Clientela sa este formată în principal din tinere care îşi cunosc prea bine atuurile fizice şi care vor să iasă cu orice preţ în evidenţă, dar şi din doamne un pic mai coapte, ce nu doresc să fie cu nimic mai prejos decât generaţiile mai puţin mature.

Aspiranţi la aceeaşi notorietate ca cei de mai sus sunt şi designerii Georges Chakra şi Georges Hobeika, care se joacă magistral, la rândul lor, cu materialele preţioase şi cu sufletele noastre, creând rochii de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. Hobeika, fiu de croitoreasă, a observat îndeaproape încă de mic acest domeniu fascinant al potrivirii bucăţilor de material textil astfel încât rezultatul final să fie unul care să bucure femeia ce urma să poarte articolul respectiv, iar experienţa dobândită l-a făcut să-şi îndrepte paşii, firesc, spre design. După studile în arhitectură, care i-au ascuţit calităţile de proiectant, Hobeika a lucrat în atelierul Chanel din Paris, noţiunile căpătate practic şi teoretic facându-l să-şi deschidă propriul brand. Chakra, în schimb, se poate lăuda cu câţiva ani de studiu de design interior şi cu o diploma în domeniul modei, obţinută după absolvirea Academiei de Modă Canadiene. Businessul propriu a fost inaugurat în 1985, urmând să devină un mega grup în 1994, grup ce are ca extensii, pe lângă activitatea de baza de producere a articolelor haute couture, ramura accesoriilor şi cea a încălţămintei. Atât Hobeika, cât şi Chakra, sunt extrem de iubiţi de vedetele de la Hollywood, ai căror stilişti se înghesuie să rezerve ţinute dintre cele mai spectaculoase pentru clientele lor. Carrie Underwood, Taylor Swift, Kristen Stewart, Jennifer Lopez, Mena Şuvari, Gwen Stefani, Olga Kurylenko, Miranda Lambert, Anna Kendrick şi Minnie Driver sunt doar o mică parte dintre starurile vrăjite de cei doi designeri şi care pot fi văzute adesea în ţinute uluitoare create de aceşti talentaţi creatori de frumos.

De un incredibil succes se bucura şi designerii Reem Acra (care este şi singura femeie din pluton, cu studii la Paris şi New York), Basil Soda (ce şi-a deschis primul atelier în 2000, după o experienţa de 20 de ani în lumea articolelor haute-couture şi după ce a lucrat o perioadă împreună cu Saab), Abed Mahfouz (provenit tot dintr-o familie de croitori) sau libanezii sub acoperire, din pricina numelor, nu din alt motiv, Jean Fares şi Tony Ward. Grupul de talente din Liban e întărit de nume precum Rabih Kayrouz, Nicolas Jebran, Elio Aziz, Dany Atrache (fost ucenic în atelierele Dior), Robert Abi Nader (şcolit tot la Paris, cum altfel), Shady ZeinEldine, Joe Challita (născut în Australia, din părinţi libanezi, ucenic în atelierul lui Elie Saab şi întors la Beirut unde şi-a deschis primul atelier) ori Ella Zahlan.
     „There is definitely something în the water” e cu siguranţă o concluzie îndreptăţită. Nici nu are cum să fie altfel, dacă ne gândim că o ţară cu aproape 4 milioane şi jumătate de locuitori a scos şi scoate talente pe bandă în domeniul designului vestimentar. Magicieni ai broderiilor, ai pietrelor semi-preţioase cusute manual cu delicateţe pe ţesăturile de o calitate excepţională şi vrăjitori cu patalama care transforma orice reprezentantă a sexului frumos în zână, aceşti iscusiţi meşteri ridică elogiu femeii cu fiecare rochie pe care o desăvârşesc. Iar dacă secretul stă în lichidul miraculos ce curge prin ţara lor fermecată, atunci o gura de apă din Liban este poate tot ce le trebuie şi altor bărbaţi de pe glob, ca să le observe mai bine pe femeile de lângă ei.

Sursa foto: celebritieswonder.net; newmyroyals.com; forums.thefashionspot.com.

Schimbare de look pentru protagonistii nuntii regale

Pentru receptia din seara nuntii regale britanice, invitatii au trecut la tinute mai sofisticate, iar mireasa nu a facut exceptie. Rochia aleasa de Ducesa de Cambridge pentru aceasta parte a zilei a fost, dupa umila mea parere, mai frumoasa decat cea de la cununia religioasa. La fel de frumoasa a fost si sora miresei, Pippa, care a trecut dramatic de la albul de dimineata la un verde smarald. Ca si la inceputul zilei, de tinutele lor s-a ocupat casa McQueen, in timp ce mama soacra, Carole Middleton, a ales o rochie neagra, din volane creponate suprapuse, o creatie Diane von Furstenberg din 2009.

Un alt punct de atractie al receptiei a fost tortul fabulos, minutios decorat cu flori filigranate, care cred ca au necesitat ore in sir de munca pentru realizarea lor.

Sursa: celebutopia.net, diariofemenino.com.

Febra nuntii regale nu a ocolit Romania

Cand n-ai internet, redescoperi „beneficiile” televizorului. Azi, cam toate posturile romanesti de televiziune s-au intrecut in a transmite de la fata locului, dar si din studiourile locale, cea mai asteptata nunta a (si aici va las sa va alegeti singuri) secolului/deceniului/mileniului. Au fost invitati care au facut un adevarat maraton pe la televiziuni, ca daca pe Adina Buzatu o zareai la un moment dat pe Antena, pste 15 minute o vedeai surprinzator la B1, de te intrebai daca nu cumva si-a insusit ceva din tehnica Star Trek de teleportare. La fel ca ea a fost si un domn de la o agentie de organizari de nunti, care, cu mult aplomb, n-a prididit sa-si faca reclama la greu pe toate posturile la care a fost invitat, dar si Ioan Luca Vlad, avocat al Casei Regale, pe care l-am surprins de cateva ori si la Antena 3, dar si la Kanal D, cam dezorientat, vorbind in necunostinta de cauza, dar cu foarte multa siguranta de sine. No, pe bune acum, daca nu stii exact despre ce e vorba, mai bine te abtii, nu de alta, dar nu-i frumos sa raspandesti informatii eronate. Spun asta pentru ca la vederea imaginii cu surorile Beatrice si Eugenie, fiicele Printului Andrew, Duce de York, fratele Printului Charles, si ale lui Sarah, Ducesa de York, s-a grabit sa spuna ca sunt nepoatele Printului Edward, care ar fi tatal Zarei Phillips, iar ele sunt fiicele Zarei. Stiu ca e complicat, dar Printul Edward este cel mai mic copil al Reginei Angliei, este casatorit cu Sophie de Wessex, pe cand Zara Phillips este fiica Printesei Anne, fiica Reginei, si n-are copii, caci de-abia se va casatori in luna iulie a acestui an. Ma rog, poate nu este obligatoriu ca un avocat al unei Case Regale sa stie toate chestiunile acestea si il scuzam pentru ca este inca tanar si are timp sa se familiarizeze cu arborele genealogic al familiilor regale europene.

La capitolul teme nefacute s-au mai aflat si alti comentatori, care ba s-au mirat ca nu se saruta mirii in biserica (Biserica Anglicana nu permite acest lucru), ba ca e o nunta intima, la care nu participa decat britanici, si nu si fete regale de pe continentul european. Nu stiu cat de intima a fost nunta la cei 1900 de participanti la slujba, iar fete regale europene au participat destule, cum se poate vedea si din fotografiile de mai jos. Ce-i drept, nu toate aceste capete regale au fost si filmate la sosirea lor la biserica, dar asta nu inseamna ca ele n-au fost prezente la nunta. Mai „artagoasa” a fost si sociologul Ana Bulai, pe care n-a impresionat-o deloc multimea adunata pe strazile Londrei, despre care a declarat ca este complet lispita de entuziasm. Cred ca ne-am uitat, totusi, la aceeasi transmisiune, dar mie mi s-a parut exact contrariul si am admirat cat de ordonate si emotionate au fost sutele de mii de britanici si turisti care au stat ore in sir in picioare, gata sa-si ovationeze preferatii.

Sper ca pana la urmatoarea nunta regala, cea dintre Printul Albert si Charlene Wittstock, jurnalistii sa fie mai pe faza si sa nu ii mai lase pe invitati sa creeze confuzie, caci si familia de Monaco este destul de numeroasa si poate pune probleme la capitolul asta 😉

Sursa: celebutopia.net, myroyal-myroyals.blogspot.com.

Sarah Burton + Kate Middleton ≠ Alexander McQueen

Cel mai asteptat moment al nuntii regale de astazi a fost, cum era si firesc, sosirea miresei si contemplarea muuuult asteptatei rochii. Un crampei din aceasta s-a putut zari in momentul in care Kate a urcat in masina, la plecarea de la hotel, iar pana la sosirea sa la catedrala Westminster Abbey jurnalistii de la diferitele posturi de televiziune si invitatii lor isi tot dadeau cu parerea in ceea ce priveste forma finala a tinutei miresei. Cand proaspata ducesa de Cambridge a coborat din masina si toata lumea a putut sa o zareasca din cap pana in picioare, parerile s-au dezlantuit, privitorii impartindu-se in doua tabere, like si dislike. Eu ma situez undeva pe la mijloc: nu pentru ca nu pot sa recunosc faptul ca domnisoara Middleton nu a aratat foarte bine in cea mai importanta zi a vietii ei, ci pentru ca ma asteptam la o altfel de rochie, nu extravaganta sau care sa socheze (in fond este vorba si de o eticheta care trebuie respectata: fara brate descoprite si cat mai multa decenta), dar as fi vrut sa vad o rochie care sa aiba un factor de nou, un je ne sais quoi care sa ramana in istorie, ceva care sa te surprinda si sa te faca sa zici „wow!”. Rochia a prins-o foarte bine, i-a accentuat silueta foarte frumos si, desi sunt o mare iubitoare de dantela, cel mai mult mi-a placut partea din spate a rochiei, cu splendida funda care pica extrem de bine peste faldurile de saten de matase de culoarea fildesului si peste trena de 2,7 metri lungime. Voalul brodat si el delicat a fost impecabil sustinut de o tiara Cartier din anul 1936,  imprumutata de Regina Elizabeth, „The Scroll Tiara”.

Mult mai mult mi-a placut rochia fina a surorii lui Kate, Pippa, o creatie Alexander McQueen, care a iesit un pic din canoanele clasice ale rochiei de domnisoara de onoare cu care suntem obisnuiti.

Mare mi-a fost mirarea si cand am auzit ca rochia, semnata de aceeasi casa Alexander McQueen, a fost rodul unei colaborari dintre designerul casei, Sarah Burton, si chiar tanara mireasa. Sarah a creat in ultima sa colectie pentru brandul britanic niste rochii albe de-a dreptul spectaculoase, care pot fi cu usurinta imbracate de mirese, si ma asteptam la mai multa ingeniozitate din partea sa, chiar daca a trebuit sa preia cate ceva din viziunea conservatoare a miresei. Pana la urma nici Alexander McQueen nu a fost un designer complet rupt de taramul „purtabilitatii”, incat sa zici ca ar fi fost imposibil ca mireasa sa apara intr-o creatie ce poarta clar amprenta regretatului creator, ci unul vizionar si original, iar rochiei de mireasa a lui Kate exact asta i-a lipsit: originalitatea.

Sursa: celebutopia.net.

Parada palariilor la nunta regala din Anglia

Desi ceremonia religioasa dintre Printul William si Catherine Middleton a inceput dis de dimineata, asta nu le-a impiedicat pe doamnele si domnisoarele prezente in somptuoasa biserica sa se trezeasca cu noaptea in cap si sa se pregateasca cum se cuvine pentru marele eveniment. A fost o adevarata parada a palariilor in catedrala Westminster Abbey, palarii care au captat atentia tuturor pana sa apra mireasa. Am vazut palarii spectaculoase, dar si urate ridicole, ca cea purtata de Printesa Beatrice de York, spre exemplu. O palarie extravaganta, dar deosebit de eleganta, la fel ca purtatoarea sa, a fost cea a Victoriei Beckham. Si ea, dar si majoritatea invitatelor, au purtat, cum altfel, palarii semnate de „the mad hatter” – genialul Philip Treacy, despre creatiile caruia am aflat de la Doina Levintza, care a comentat evenimentul la Pro Tv, ca sunt usoare ca un fulg, au finisaje impecabile si sunt atat de bine gandite, incat centrul lor de greutate este perfect studiat astfel incat palaria sa se aseze fara emotie pe capul purtatoarei, chiar daca accesoriul pare a fi in picaj.

Care este prefarata voastra?

Sursa: people.com.

Black-tie la cina pre-nunta organizata in cinstea Printului William si a viitoarei sale sotii

Cu o seara inainte de mega-evenimentul secolului, nunta dintre Printul William al Marii Britanii si Catherine Middleton, invitati de seama, dintre care majoritatea repezentanti ai caselor regale europene, au participat la o cina organizata in cinstea mirilor de catre bunica printului, Regina Elizabeth a Marii Britanii. A fost un fel de incalzire pentru receptiile fastuoase de a doua zi, caci doamnele s-au intrecut pe ele insele imbracand spectaculoase rochii de seara, spre deliciul nostru, bineinteles. Nu am priceput de ce n-a sfatuit-o nimeni pe Sophie, Ducesa de Wessex, sa nu isi puna o rochie care sa ii arate perfect urmele celei  mai recente escapade la mare (poate era bine sa isi fi uniformizat bronzul la un solar, ceva, daca nu sa isi fi ales alta tinuta), desi rochia a fost frumoasa. Au iesit in evidenta, ca de obicei, Printesa Letizia a Spaniei si Printesa Tatiana a Greciei, aceasta din urma gresind rareori vestimentar la evenimentele la care participa.

Sper ca la fel de elegante vor fi doamnele si la receptia din seara zilei de 29 aprilie, chiar daca acest eveniment va fi unul mai putin accesibil ochilor publicului.

Sursa: celebutopia.net, myroyal-myroyals.blogspot.com.