Anamaria Vartolomei, un alt nume romanesc la Cannes

Tanara actrita Anamaria Vartolomei a defilat foarte increzatoare pe covorul rosu de la Cannes, intr-o creatie Chanel, langa actrita franceza Isabelle Hupert, alaturi de care joaca in pelicula „My Little Princess” a regizoarei de origine romana Eva Ionesco. Siguranta de sine si look-ul tinerei de 12 ani cu nume romanesc, aleasa dintr-un contingent de 500 de candidate, sunt remarcabile si n-ai zice ca pustoaica, care ar putea fi cu usurinta o eleva obisnuita din clasa a sasea, este la primul sau film.

Chestiunea este cu atat mai inedita cu cat Anamaria o portretizeaza chiar pe regizoarea peliculei, a carei poveste inca socheaza in ziua de azi si a socat si mai mult in anii 70′, cand a avut loc. „My Little Princess” reda viata Irinei Ionesco, fotograf de arta in Paris, care a inceput sa-si pozeze nud fiica de numai 4 (patru!) ani, starnind controverse cu fotografiile sale semipornografice. De altfel, nebunia aceasta materna a facut ca mica Eva sa ajunga primul model in varsta de numai 11 ani ce a putut fi zarit intr-un pictorial nud in paginile renumitei reviste pentru barbati Playboy. Experientele traumatizante prin care a trecut au lasat urme adanci in sufletul Evei, care a considerat ca prin pelicula sa poate demonstra lumii intregi ca parintii sunt capabili de a le fura copilaria propriilor odrasle, chiar daca gestul lor e adapostit temeinic sub platosa „bunelor intentii”.

Sursa: eyeprime.net.

Anunțuri

Rochii de zapada in sezonul estival

E cam vara, vara afara, dar asta nu ne impiedica sa imbracam rochii albe ca omatul, in defavoarea celor viu colorate sau cu imprimeuri florale. Iar daca albul este completat de o dantelarie fina, aidoma florilor de gheata de pe geamurile lui decembrie, imaginea hibernala e perfecta pentru zilele toride de vara si ne da senzatia unei binevenite racoriri asa cum pica glazura tip icing pe un tort savuros. Si ce e mai interesant e ca nu trebuie sa ne mai fie frica de prejudecata cum ca „albul ingrasa”, pentru ca diferitele croieli ale rochiilor reusesc sa avantajeze chiar si un corp mai voluptos, chiar daca materialul e alb ca spuma laptelui.

Sursa: celebritieswonder.net, eyprime.net.

Fashion-show in derulare la Cannes

Pe Crosiette lumea se simte in continuare bine si rochiile frumoase (sau hidoase, dupa caz) se intrec in a ne demonstra ca in moda „sky is the limit” si varietatea modelelor care ies din mainile designerilor poate fi nemasurata. N-as vrea sa fiu in pielea stilistilor in aceasta perioada, vazand ca unii dintre ei, cum ar fi cel al actritei Fan Bingbing, au venit cu un camion plin de haine, pantofi si genti, daca ne gandim la cat de des si bine s-a schimbat chinezoaica. Mai jos sunt doar o parte dintre celebritatile care m-au impresionat pana in momentul de fata la editia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes si cred ca numarul lor se va dubla, luand in considerare faptul ca pe 19 mai are loc mult-asteptata Gala caritabila amfAR, fundatie care lupta impotriva SIDA.

Sursa: eyprime.net, celebutopia.com, forums.thefashionspot.com.

Pentru micile fashioniste, rochii minunate „made in Romania”

Nu-mi prea place sa fac reclama netam nesam, dar considerati post-ul asta nu o forma de reclama, ci una de manifestare a deplinei satisfactii fata de ceva pe care scrie cu mandrie „fabricat in Romania”. Ca prea ne-am obisnuit sa cumparam lucruri (musai) de brand din afara sau chinezisme ordinare, cand uite, ici colea, la un click distanta, se gasesc haine frumoase pentru fetite, la preturi decente. Si ca sa nu mai lungim povestea, va spun rapid ca sunt extrem de multumita de produsele firmei iesene Art Limited, ce pot fi achizitionate extrem de usor de pe propriul sau magazin on-line ce se gaseste aici. Daca nu va descurcati cu ghidul de marimi prezentat pe site puteti sa ii si sunati, oamenii de acolo sunt mai mult decat amabili si sunt gata sa masoare personal hainutele pentru a vedea daca junioara voastra se incadreaza in dimensiunile respectivei grupe de varsta . Nu mai spun ca livrarea este promptissima: azi comanzi, maine te trezesti cu coletul la usa. Fac o selectie cu rochitele care mi-au captat atentia, spunandu-va ca sunt cadoul perfect pentru bebeluse sau micile domnisoare acum, in preajma zilei de 1 iunie.

Sursa: http://www.7art.ro/ro.

Fastul se muta pentru 11 zile de la Los Angeles la Cannes

Daca mai e ceva care ma mai poate entuziasma atat de mult in perioada asta, pai atunci acel ceva poarta numele „Festivalul de Film de la Cannes”. Pe langa filmele iesite din comun pe care ajungi sa le descoperi si sa le iubesti dupa fiecare editie a acestui remarcabil eveniment cinematografic, nu poti sa nu te indragostesti de modul impecabil in care se prezinta vedetele la premierele incluse pe agenda festivalului si la evenimentele care au loc in paralel. Spre deosebire de variatele ceremonii ale industriei filmului care au loc in Statele Unite ale Americii, la Cannes opulenta vine in doze mult mai mari, data fiind durata indelungata a festivalului (anul acesta publicul si juriul vor fi pe pozitii in perioada 11 – 22 mai).

Desi a trecut doar o zi din amplul program, in seara de debut a editiei cu numarul 64 a Festivalului International de Film de la Cannes au impresionat , fara surpriza, Aishwarya Rai Bachchan, Salma Hayek, Uma Thurman (care este, alaturi de Jude Law, membra a juriului condus de Robert De Niro), Rachel McAdams, Bianca Balti si, ca si anul trecut, Fan Bing Bing.

Sunt mai mult ca sigura ca ce-am vazut azi a fost doar un fel de teaser si ca tinutele ce ne vor surprinde pe parcursul manifestarii vor fi la fel de placute ca cele pe care am avut ocazia sa le vedem in ziua inaugurala. Si de asta ma declar super-incantata de faptul ca evenimentul e mai mult decat un „one-night stand”.

Sursa: celebutopia.net, celebritieswonder.net, zimbio.net.

Parfumuri cu miros de vedeta

Cea mai frecventa preocupare a vedetelor pare sa fie, in ultimul timp, introducerea nasului in laboratoarele chimistilor pentru a contribui cu propriul simt olfactiv la crearea de parfumuri care sa le poarte numele. O indeletnicire faina, as spune, mai ales ca eu insami ador miresmele acestea din sticlutele frumos ambalate si fara de care te simti putintel nefinisat cand iesi pe usa.  Jennifer Aniston, Kim Kardashian si sora sa Khloe, Rihanna, Katy Perry sau Kate Walsh sunt doar cateva dintre starurile care si-au pus in acest an amprenta asupra micilor recipiente pe care le putem vedea si in parfumeriile de la noi, dupa ce in anii trecuti Beyonce, Jennifer Lopez, Kylie Minogue sau Sarah Jessica Parker si-au promovat cu sarg realizarile in acest domeniu. Daca unele dintre aceste alaturari, star-parfum, au fost un succes (parfumul lui Beyonce si cel al lui J. Lo sunt atat foarte bine vandute, cat si foarte apreciate de nasurile specializate), altele s-au dovedit a fi un mare fas, pentru ca nu au vreo mireasma imbietoare, si nici persistenta. Asa sunt parfumurile lui Celine Dion, Mariah Carey sau Naomi Campbell. Ca fapt divers, cel mai bine vandut parfum al unei celebritati este, in momentul de fata, „White Diamonds” al regretatei Elizabeth Taylor.

Sursa: celebritieswonders.net

Regal de moda la Metropolitan Museum din New York

Personalitati din domeniul modei, dar si nume mai mult sau mai putin sonore din bransa artistica, si-au dat intalnire luni seara, pe 2 mai, la Metropolitan Museum din New York, pentru a participa la editia din acest an a Galei Met, eveniment derulat sub titulatura „Alexander McQueen: Savage Beauty”.  Cu acest prilej, a avut loc si o previzualizare a celor peste 100 de rochii incluse in expozitia omonima, semnate de geniul britanic care a murit anul trecut, la varsta de 40 de ani. Piesele de colectie vor fi expuse in perioada 4 mai – 31 iulie, la muzeul din metropola americana.

Recunoscuta ca fiind o etalare de rochii, editia din acest an nu a facut exceptie de la spectacol, oferind publicului, ca si in anii precedenti, creatii remarcabile, ce au facut imposibila desemnarea vreunei favorite in clasamentele personale ale privitorilor de pe mapamond.

Particularitatea galei consta in defilarea pe covorul rosu a tandemul designer – vedeta, muza imbracand, obligatoriu, o tinuta semnata de acesta. Acesta nu este singurul amanunt interesant, insa, caci grandiozitatea si varietatea propunerilor prezentate cu acest prilej depaseste ceremonia premiilor Oscar, un alt eveniment de la care se asteapta ca vestimentatia celor prezenti sa fie la cel mai inalt nivel, dar care se afla, de multe ori, la granita fina dintre „remarcabil” si „kitsch”.

Desi in anii precedenti se anunta cu ceva timp inainte ce designeri vor participa la gala si ce vedete ii vor flanca, 2011 a fost oarecum o exceptie de la aceasta regula, vestile privitoare la variantele vestimentare aparand sub forma de zvonuri pe twitter sau pe diverse bloguri mondene. S-au facut numeroase pariuri cum ca insusi brandul omagiat va fi numele cel mai folosit pentru tinutele vedetelor, dar, surprinzator, acesta s-a aflat in competitie directa cu Stella McCartney, care a reusit sa imbrace aproape la fel de multe staruri ca si casa condusa in momentul de fata pe partea de creatie de Sarah Burton.

Mi-ar placea sa se organizeze si la noi un eveniment similar si sa vad defiland o pleiada de designeri tineri si consacrati alaturi de personalitatile showbiz-ului autohton. Ar fi, poate, un eveniment mai rafinat decat o sumedenie de alte actiuni fara rost care au loc mult prea des in Bucuresti si ar putea aduce notorietate suplimentara ambelor parti implicate. Asa ca, de ce nu?

Sursa: celebritieswonder.net, forums.thefashionspot.com, justjarred.buzznet.com.