Incalzirea pentru Oscaruri continua cu SAG Awards

Pana la grandioasa ceremonie a premiilor Oscar din luna martie inca un hop a mai fost trecut, si anume Screen Actors Guild Awards, SAG mai pe scurt. Aceste importante distinctii care isi au locul lor bine definit in programul intens al ceremoniilor de iarna din fiecare inceput de an au ca inedit atat faptul ca elogiaza doar interpretarea actoriceasca, fie ea individuala sau de grup, cat si modul in care se acorda. Astfel, nominalizarile sunt facute de doua grupe aleatorii compuse din cate 2100 de votanti, membri SAG, iar cei care stabilesc ordinea in clasamentul final sunt toti membrii SAG, in jur de 100.000 de persoane.

Desi premiile nu se pot bucura de notorietatea si vechimea altor ceremonii, ele datand din anul 1995, reusesc sa adune pe covorul rosu cele mai in voga staruri, care isi dau tot interesul pentru a fi apreciate si la acest capitol, cel vestimentar, nu numai cel actoricesc. Daca la premiile Golden Globes din aceasta luna nuanta predominanta a rochiilor alese de participante a fost nude, de data asta peste SAG Awards a planat o tema nuptiala, multe actrite alegand albul clar sau cel mai rece, cu tenta de gri, pentru a iesi in evidenta cu acest prilej. Nu au lipsit, ca de la nicio manifestare rochiile in negru si rosu, la care s-au mai adaugat discret cateva pete de culoare: mov, albastru cobalt, fuchsia. Printre preferatele mele s-au numarat de data aceasta January Jones, Natalie Portman, Annette Bening (care nu stiu de ce nu a defilat si pe covorul rosu la Golden Globes, ci a venit numai pe scena sa-si ridice premiul), Ariel Winter, Barbara Hershey (o veterana a marelui si micului ecran), Claire Danes, Dianna Argon, Hailee Steinfeld, Heather Morris, Hilary Swank, Jennifer Lawrence, Julianna Marguiles, Lea Michelle si Mila Kunis. Ma bucur ca Helena Bonham Carter s-a „cumintit” si a imbracat ceva foarte safe, o rochie Marc Jacobs incercata si de Freida Pinto si de chinezoaica Gigi Leung.

Alte tinute frumoase, dar si mai putin inspirate (ca cea a lui Angie Harmon, de exemplu), vedeti mai jos, iar pentru o lista completa a celor care au plecat cu trofeele acasa puteti sa intrati chiar pe site-ul Screen Actors Guild Awards.

Sursa: celebritieswonder.net, zimbio.com, forums.superiorpics.com, celebutopia.net.

Reclame

Look of the Day: Reese Witherspoon

Reese Witherspoon s-a imbracat extrem de casual pentru a-si vizita o prietena si marturisesc ca imi surade mai mult cum arata asa, degajata, decat atunci cand participa la vreun eveniment monden, cand abordeaza tinute mai stricte. Cel mai mult din aceasta combinatie imi place geanta Sofia Coppola for Louis Vuitton, care este un model atemporal,  foarte bine pusa in valoare de rochia-camasa din denim si de cizmele Golden Goose. Very cool, Reese!

Sursa: celebritieswonder.net

Christian Louboutin isi muta maiestria pe gheata

Nu, nu il vom vedea prea curand pe talentatul designer de accesorii Christian Louboutin facand pe gheata piruete la fel de reusite precum pantofii sai, dar il vom vedea in viitorul apropiat pe enigmaticul patinator american Johnny Weir concurand incaltat cu o pereche de ghete semnate de geniul francez. Ca si la incaltamintea care l-a facut celebru pe Louboutin, talpile acestor patine vor fi, evident, rosii, ceea ce ii va face pe spectatori sa isi doreasca sa il vada pe Weir mai mult timp prin aer sau executand fel de fel de miscari de contorsionist, ce vor ridica talpile patinelor de pe sol. Planurile lui Weir nu se opresc aici, caci excentricul sportiv a declarat recent in emisiunea de radio Martha Stewart Living ca intentioneaza sa apeleze si la alti designeri vestimentari care sa-i faca cateva articole „one of a kind”. Nu stim, inca, daca hainele respective se vor inscrie in codul vestimentar oficial aprobat de Federatia Internationala de Patinaj Artistic, dar nu avem altceva de facut decat sa asteptam prima competitie majora la care o sa participe Weir si ne vom convinge.

Sursa: miho-entwistle.blogspot.com.

Michelle Obama aka The Fashion Warrior

De la Jacqueline Kennedy incoace lumea politica americana n-a mai cunoscut o asa sotie de demnitar (in cazul acesta cel mai inalt demnitar din stat), care sa atinga in mod constant notele de sus in ceea ce priveste vestimentatia. Despre Michelle Obama este vorba, cea care a rasturnat toate canoanele tinutelor unei prime doamne, canoane cu care predecesoarele sale, in numar de opt, de la Kennedy in sus facand socoteala, au obisnuit publicul. Daca pana acum Mrs. Obama a putut fi admirata in tinute Jason Wu, Givenchy, Etro, Marc Jacobs, Rachel Roy, Narciso Rodriguez, L’Wren Scott, Thakoon, Dries Van Noten, Azzedine Alaia, Norman Norell, Peter Soronen, Jean Paul Gaultier sau Prabal Gurung, de data aceasta, Prima Doamna a Statelor Unite ale Americii a uimit audienta cu ajutorul unei spectaculoase rochii Alexander McQueen, pe care a imbracat-o la importanta Cina de Stat Americano-Chineza, derulata la mijlocul acestei saptamani. Desi insusi marele Oscar de la Renta a criticat alegerea lui Michelle, pe considerentul ca rochia respectiva nu ar fi trebuit sa poarte eticheta europeana, sotia lui Barack Obama a aratat „her best” imbracata in purpuria creatie a regretatului designer britanic. Prima Doamna a aparut tot intr-o rochie europeana si anterior cinei de stat, la inceputul vizitei oficiale chineze la Washington, de data aceasta designerul ales fiind Roksanda Ilincic, originara din Serbia, dar stabilita de ani buni la Londra.

La Cina de Stat au mai participat Anna Wintour (in Chanel), Vera Wang (in Vera Wang), Jackie Chan, fostul Secretar de Stat Henry Kissinger, patinatoarea Michelle Kwan (in Herve Leger), Madeline Albright, jurnalista Christiane Amanpour (in Armani), Barbra Streisand (intr-o creatie personala) si sotul James Brolin, Hillary si Bill Clinton.

Poate ar fi fost, intr-adevar, mai potrivit ca sotia presedintelui american sa imbrace, simbolic pentru oaspeti, o rochie realizata de designerii chinezi, dar, cand ai la dispozitie o piesa a lui McQueen, ma indoiesc ca ai vrea sa iti mai arunci privirea pe vreun portofoliu al creatorilor asiatici. Pana la urma, rosul ales a trimis mesajul corespunzator pentru invitati, mesaj mai puternic decat numele semnatarului rochiei . Iar in afara de acestea, cam toate hainele din ziua de astazi sunt „made in China”, asa ca de ce sa nu optezi pentru altceva? 🙂

Sursa: huffingtonpost.com, forums.thefashionspot.com, vogue.com.

Look of the Day: Jennifer Lopez

Cu riscul de a primi tone de critici pentru acest look (ca e neadecvat varstei purtatoarei, ca are prea mult penaj, ca protagonista si-a pus un accesoriu de par infantil etc), trebuie sa spun ca prima data cand am zarit-o pe Jennifer Lopez in aceasta ipostaza am zis „Wow si iar wow!”. Nu putine femei de 41 de ani se pot lauda cu un asemenea fizic si cu faptul ca pot imbraca o rochie asa de retro-dramatica, fara a cadea in ridicol. Sper ca Jennifer sa nu se plictiseasca de acest fel de abordare indrazneata nici peste o decada, este mereu o surpriza la capitolul imagine. Chiar sunt curioasa daca va sti sa isi accepte varsta si sa isi pastreze si mai tarziu acest „fashion sense” innascut de care da dovada.

Aici, cu rochie si plic Marchesa, pantofi Christian Louboutin.

Sursa: celebritieswonder.net.

Dezavantajele blitzurilor

Sunt unele chestii pe care ai vrea sa le ascunzi, dar pur si simplu ele ies la iveala fara voia ta, cand te astepti mai putin. Asta i s-a intamplat lui Hayden Panettiere, care, in spiritul sezonului de premii care troneaza la Hollywood, a decis sa imbrace la petrcerea InStyle/Warner Bros. Golden Globe Awards o frumoasa rochie Amanda Wakeley, cam transparenta, ale carei dedesubturi (aka acele nipple covers) s-au zarit perfect in lumina blitzurilor. „Bucataria” rochiei putea fi evitata cu o simpla captuseala sau cu un sutien special (Slava Domnului ca sunt destule modele pe piata), dar Hayden a ales o varianta mai simpla care parea destul de sigura. Din pacate, pozele au demonstrat exact contrariul.

Intr-o situatie asemanatoare s-a aflat in 2009, la premiera din New York a peliculei „Nine”, si Nicole Kidman, al carui make-up artist, din exces de zel, a cam abuzat de anticearcanul destinat sa mascheze lipsa somnului de pe chipul actritei. Acestuia i s-a adaugat o pudra sau un fond de ten suspect, ce probabil continea o cantitate mai mare de talc decat de obicei, care a albit nefiresc varful nasului lui Nicole. Ca si la Hayden, tot pacatoasele de blitzuri au dat-o pe Nicole de gol si imi imaginez ca n-a fost deloc bucuroasa.

Sursa: celebutopia.net.

Armani va crea rochia de mireasa a viitoarei Printese de Monaco

Speculatiile cu privire la numele designerului care va crea rochia de mireasa a lui Charlene Wittstock, logodnica Printului Albert de Monaco, au incetat, legendarul Giorgio Armani declarand in fata unui grup de jurnalisti ca viitoarea printesa va imbraca in ziua nuntii o creatie semnata de el. Anuntul mult-asteptat de presa nu este si unul extrem de surprinzator, Charlene fiind o clienta mai veche a designerului italian. Cele mai notabile aparitii ale sculpturalei sud-africane in aceste creatii Armani au avut loc cu ocazia nuntii Printesei Victoria, Mostenitoarea Tronului Suediei, si cu prilejul sarbatoririi Zilei Nationale a Principatului de Monaco. Iar daca misterul a fost elucidat, mai ramane sa vedem cine se va incumeta sa creeze rochia lui Kate Middleton 😉

Casatoria religioasa a lui Albert cu Charlene va avea loc sambata, 2 iulie, in curtea Palatului Regal din Monte Carlo.

Sursa: forums.thefashionspot.com.